Suchergebnisse

Studiul de față analizează Decizia civilă nr. 1798/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, având ca obiect principal pretenția reclamantei de a obține dobândă legală penalizatoare aplicată unor despăgubiri stabilite printr-o altă hotărâre, pentru o faptă delictuală. Problema care s-a pus a fost a știi din ce moment curg penalitățile: de la data introducerii acțiunii în răspundere delictuală sau de la data rămânerii hotărârii definitive a hotărârii aferente? Discuția este relevantă, întrucât dintr-o inerție practică unele instanțe de judecată obligă persoana care răspunde delictual la plata dobânzii legale penalizatoare de la data sesizării instanței și până la plata efectivă. Este aceasta din urmă o soluție corectă? Vom încerca să răspundem la această întrebare analizând starea de fapt reținută în cauză, soluția instanței și prezentând o viziune proprie asupra problemei.

Exercițiul drepturilor subiective este, cel mai adesea, abordat teoretic din perspectiva altuia: prerogativa titularului poate fi valorificată doar prin limitarea libertății altuia. De unde, necesitatea controlului prin instrumentul teoriei abuzului de drept. Practic, exercițiu dreptului este abordat preponderent din perspectiva sancțiunii judiciare a nesocotirii sale: acțiunea. Studiul de față schimbă perspectiva. În prim plan este situat titularul dreptului subiectiv, pentru a observa dacă exercițiul este facultativ sau i se impune ca obligatoriu. Deși răspunsul pare a înclina evident spre caracterul benevol al exercițiului, opțiuni legislative precum punerea în întârziere a creditorului estompează delimitarea dintre drept și obligație și dintre creditor și debitor. Vom verifica exercițiul principalelor categorii de drepturi subiective (reale, creanțe) pentru a concluziona asupra caracterului (facultativ sau obligatoriu) al exercițiului drepturilor subiective.